Este greu sufletului sa admita ca oamenii dragi pleaca!

Consider sufletul un copil, un copil ce isi cere drepturile, iar atunci cand nu i le dau se pune pe plans! Incerc sa-l ademenesc cu dieferite tertipuri pana cand abandonez lupta cu el si asimilez ceea ce vrea ca mai apoi sa las sa plece durerea…

Durerea ca eroii mei pleaca, eroii mei nu-s marii actori, faimosii de la Hollywood, vedetele de cinema…eroii mei sunt prietenii, si atunci cand pleaca vor sa plece in liniste, dand senzatia ca daca ti-ar spune ca pleaca ar deranja. In mintea mea este un strigat: DERANJEAZA-MA!

Te rog, pentru ultima oara, aici pe pamant!

Eroi, eroi ce nimeni nu-i cunoaste, decat familia, prietenii apropiati si cunoscuti. Raman in inimile noastre, chiar si dupa ani, in amintiri, si acolo petreci timp cu ei…

Chiar daca nu mai apuci pentru ultima data sa implinesti promisiunile spuse in momente de fericire si speranta, cand vestile bune circula prin camera de spital cu repeziciune gasind drum in inima si tresaltand de bucurie, ramai cu un dor, cu o nevoie ce parca este spanzurata in bataia timpului…si speri si tu, si eu, ca atunci cand va veni clipa revederii se vor implini promisiunile ce au ramas in asteptare, in eter…

Eroii nostri, eroi necunoscuti…

%d bloggers like this: