Religia nu vede rezultatele Evangheliei!

Este interesant că trăim intr-o epocă unde este mai importantă evaluarea crezului unui om pe rețelele sociale, decât atunci când îl vedem față-n față.


În același mod este straniu să vezi mulți credincioși cumva parcă supărați că Dumnezeu este atât de bun încât și astăzi manifestă vindecarea, acceptă pe cel de neacceptat și îmbrățișează pe cel ce nu este calificat.

Cel rău folosește teologia unei astfel de minți ajustate pe doctrina înșelării pentru a rupe granițele noastre și a invada spațiul nostru privat. Când acest lucru este obținut, acesta începe să se infrupte din bunurile noastre.

Dumnezeu este pro vindecare.

Aidoma slujbei lui Cristos a fost și slujba ucenicilor. Aceștia și ceea ce ei predicau era însoțit de lucrări minunate de vindecare, minuni și restaurare a opresaților dar liderii religioși ai timpului refuzau sa observe faptul că însuși Dumnezeu era implicat în aceste evenimente sub ochii lor. Vezi Fapte 5:12-20.

În același mod în care Isus a folosit vindecările precum o modalitate să atragă mulțimile, cum că „Împarația lui Dumnezeu e la îndemână”, au facut-o și apostolii. Cred că dacă astăzi s-ar prezenta Isus in bisericile moderne ar fi rugat să iasă afară ca nu cumva să păteze covorul, având în vedere că El era de găsit în mod general între cei marginalizați de societatea din timpul Său. Chiar și în acest caz El ar merge iarași la Cruce.

Am scris câteva motive pentru care cred că voia lui Dumnezeu este să manifeste întotdeauna vindecarea pentru oamenii bolnavi. Evident, nu pretind ca am tot adevărul, în realitate El avându-mă pe mine.

– Slujba lui Cristos de vindecare în timpul căreia i-a vindecat pe toți care erau apăsați de diavolul, (Fapte 10:38) ne revelează dorința neschimbătoare a Tatălui.

– Compasiunea de care era mișcat ori de câte ori veneau bolnavii la El să fie vindecați (Matei 4:23-25)

– Marea Trimitere ce implică predicarea Evangheliei, care include vindecarea. El făcând promisiunea că cei bolnavi se vor însănătoși (Marcu 16:18)

– Dumnezeu a stabilit in Trupul Său darul vindecării, al credinței si al miracolelor (1 Corinteni 12:8,9)

– Iacov încurajează „dacă este vreunul bolnav între voi ( în adunare) să fie uns cu untdelemn pentru a fi vindecat”. Nu pentru a continua să fie bolnav și să-i dea glorie lui Dumnezeu că are ceva de învățat. (Iacov 5:14-16)

– Cristos a fost manifestat pentru a distruge lucrările celui rău. (1 Ioan 3:8)

– Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii ce include orice boală în rasa umană. (Galateni 3:13; Deut.28)

– Nu există în nici o Evanghelie, relatarea unui refuz al Mântutorului de a vindeca pe cel bolnav.

– Umbra Vechiului Testament în care erau aduse jertfele pentru vindecare sunt culminate în Jertfa Domnului.

– Dumnezeu este același „ieri azi și în veac”.

În aceste condiții am putea continua lista, dar m-am limitat intenționat doar la câteva. Sunt mulți credincioși ce cred că Dumnezeu vindecă și astăzi însă doar în mod aleatoriu precum loteria vizelor.

Dacă nu ai întâlnit această categorie de mai sus, probabil ai întâlnit-o pe cea care susține că „toate lucrurile lucrează spre binele lor”, asta până moare bolnavul, că după ce a murit, „a fost voia Domnului” să moară, de parcă atunci când se concepe un bebelaș Dumnezeu este întrebat!

Această categorie știe că nu barza aduce copilașii, dar când este menționată dragostea lui Dumnezeu necondiționată, pentru toți oamenii, da, ai citit bine: pentru toți oamenii, se încruntă de parcă au văzut factura de curent pe ultimele sașe luni.

Dar ei sunt la fel de iubiți de Tatăl!

Iar atunci când li se deschid ochii devin din cei mai mari uzurpatori în cei mai mari proclamatori ai vindecării în Numele lui Isus.

 Satana nu este angajatul lui Dumnezeu!

Acesta este ultimul subtitlu pe care-l scriu în acest articol, nu de alta dar tocmai am văzut cât este de lung și în epoca în care trăim nu avem răbdare să citim (ăia care încă mai citim) până la capăt dacă sunt mai mult de 1500 de cuvinte.
Câți nu-l au pe Iov eroul lor? Și câte versiuni de Iov nu există în predicile despre suferință? Ei bine, eu am o versiune actualizată. Numește-o iOV 2.017. Și pentru că tot sunt la actualizări aș vrea să mergem la prima versiune originară: Adam și Eva.

Probabil la fel ca și mine, ai crezut că Dumnezeu le-a pus acolo pomul cunoștinței ca să-i încerce, asemănător cu proba lui Iov. Nu! Pomul le-a fost pus ca să aibă libera alegere, și ei au ales a transfera autoritatea ce o aveau de la Dumnezeu, celui rău.

Iov era în sistemul celui rău.

Iov se presupune că nu cunoștea despre diavol.

Iov nu-l menționează pe diavol în vreuna din cuvântările sale.(dacă ai găsit tu, aș vrea să îmi spui)

Iov era superstițios.

Iov nu avea un Mijlocitor dar avea speranța Răscumpărătorului. Și dacă tot nu ești convins/ă uită-te la finalul cărții lui Iov și vei vedea triumful lui Dumnezeu. Nu al lui Iov. Dumnezeu a triumfat vindecându-l, la fel ca și Isus în cazul celui născut bolnav. (Ioan 11:4). Nu vindecându-l prin omorâre.

Este o mentalitate periculoasă pentru sănătatea sufletului să crezi într-un Dumnezeu dual, mulțumit de tine doar când performezi bine, iar când o dai în bară să îți trimeată o boală ca să te învețe ceva, orice. Pentru asta ai Scriptura iar acest articol te poate ajuta

Dumnezeu te iubește, și dacă tu știi să dai cadouri bune copiilor tăi cu atât mai mult El, care este dragoste!